A căzut masca lui Boza!

de Marius DAEA

Facebook-ul nu ascunde “goliciunea”!

Directorul general al CE Oltenia, Sorinel Gheorghe Boza, anunță pe contul său de Facebook că nu mai comunica cu prietenii săi pe aceasta rețea de socializare. Explicația este una copilăreasca în nota tragicomica  cu care ne-a obișnuit controversatul manager, care este mai preocupat de egocentrismul sau decât de imaginea companiei pe care o conduce.

Boza s-a “trezit” în funcția de director general, lipsit de experiență în domeniul de activitate al companiei, după ce, anterior,  evoluase la un nivel de management sub  mediu practicat de CE Oltenia(companie cu aproape 15000 de salariați și cu o cifra de afaceri de multe ori mai mare decât bugetul maxim administrat de Boza).

Numirea lui Boza în poziția de președinte al Directoratului, s-a făcut de către Consiliul de Supraveghere fără sprijinul de specialitate al unei firme de recrutare, pe “circuitul scurt”, fiind evident incertă îndeplinirea condițiilor pentru accesul acestuia în post, subiect pe care îl vom dezvolta într-un alt articol. Dealtfel și “recrutarea” lui Boza pentru poziția de membru al Directoratul, responsabil de dezvoltarea companiei, are o poveste(recrutarea inițiala a altor persoane care au renunțat succesiv la post pana la “soluția” Boza) asupra căreia merita să se poarte o discuție!

Boza credea ca poate acoperi golurile din backgroundul sau cu simularea transparentei(AICI) sau cu declarații bombastice(AICI). Finalmente s-a supărat pe Facebook pentru ca a constatat ca sunt și  utilizatori ai platformei de socializare care știu ce înseamna o dezbatere în spațiul public și se împotrivesc imposturii. De la blocarea unor prieteni, ștergerea propriilor postări care-i dezvăluiau caracterul, pana la anunțul ca nu mai comunica pe Facebook, Boza n-a putut ascunde adevărata sa față. Un tip care nu poate comunica decât cu cei care-i ridica osanale!

Comunicarea, o obligație, nu un moft!

Managementul corporatist implica mecanisme de transparenta, care trebuie sa dea asigurări ca sunt excluse “surprizele”. Asigurările vin din profesionalizarea managementului și un control intern managerial adecvat. Prin prezentarea transparenta a ceea ce se întâmpla în companie, se asigura respectarea legislației specifice și totodată se dau asigurări că  nu e nimic de “ascuns”.

Am arătat deja că transparența este doar simulată la CE Oltenia! Site-ul unității și răspunsurile la solicitările de informații de interes public frizează arhaismul! Despre instituția dreptului la replică în presa(AICI) în alte mijloace mass-media decât cel ce publică articolul, managerul CE Oltenia arată reacții greu de acceptat.

Perioada de mandat a lui Boza a ieșit în evidenta prin cele mai năstrușnice declarații. De la minciuni despre investiții în eoliene, până la relocarea unor activități la domiciliul salariaților(AICI), amatorismul este evident.

 Pe afara-i vopsit gardul, înauntru…

Într-un context de piață extrem de favorabil, informațiile care “ies” din CE Oltenia, determina mai degrabă îngrijorare. 1000 de salariații urmează să părăsească unitatea, în timp ce se anunță alte angajări. Se anunță o organigrama mai supla, dar apar sucursale noi, adică posturi noi de directori.

Când cererea de energie este la un nivel neîntâlnit de la înființarea companiei, aflăm că sunt probleme în asigurarea cărbunelui. Se vorbește despre management prin obiective, dar directorii, inclusiv cel general, fac prezența salariaților la porți.

Salariații lucrează într-o atmosferă confuză generată de inconsecvențele managementului la vârf, rezultate și din percepția că Iacob este directorul general de facto, în timp ce Boza este ocupat cu “lupte” personale pe Facebook și în presa.

 

Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *