Boza și sindicatele, încolțiți de propriile minciuni

Autor: Marius DAEA

Încercări de a drege busuiocul

După ce au semnat un acord care a generat nemulțumiri și a pus pe jar aproape toți minerii și energeticienii, Boza și sindicaliștii încearcă să dreagă busuiocul.

Sorinel BOZA CE Oltenia

Primul lucru care îi preocupă este  să ducă în continuare cu vorba minerii și energeticienii, că vezi doamne la începutul anului viitor vor demara negocieri prin care să rezolve ceea ce au promis anul acesta.

Așa că Boza a reluat vechea placă cu grija față de oameni și faptul că el își ține promisiunile. Nu era nevoie să mai declare lucrurile astea, pentru că deja oamenii sunt convinși de contrariu, după  acordul semnat în 19 decembrie cu sindicatele.

Totodată, FNME a emis un comunicat prin care ar vrea să-și convingă membrii că au semnat acordul complicității cu administrația într-o stare  de euforie semibahică.

COMUNICAT

Federaţia Naţională Mine Energie se arată profund îngrijorată de ipocrizia unor sindicaliști, care promovând sindicalismul sub forma unor manipulări grosolane și incitând membrii de sindicat de la toate federațiile reprezentative și semnatare ale CCM la nivelul Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., creează o stare de neîncredere a salariaților în sindicate, situație care ne determină să facem următoarele precizări:
– art. 153 din actul adițional nr. 6 la CCM este o clauză obligatorie pe care administrația trebuia să o respecte fără implicarea nici unei federații reprezentative și semnatare ale CCM ;
– implementarea art. 153 din actul adițional nr. 6 la CCM impunea reguli unitare clare, nu reguli ,,a la CIUREL,,;
– promisiunile făcute în spațiul public de Președintele Directoratului C.E.O. privind implementarea acestui articol nu sunt în concordanță cu situația creată și asumată de acesta;
– aplicarea art. 153 avea influență minimală asupra sumei acordate fiecărui salariat din rezerva fondului de salarii pe anul 2017;
– ședința Comisiei Mixte administrație-sindicate din data de 19.12.2017 nu a fost precedată de înțelegeri cu celelalte federații reprezentative și semnatare ale CCM sau cu reprezentanți ai administrației;
– apariția unor acuzații din partea unor sindicaliști, membri în Comisia Mixtă administrație-sindicate, fără dovezi, conduce la o manipulare intenționată a salariaților Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.;
– opiniile unor lideri ai sindicatelor asociate la Federaţia Naţională Mine Energie nu reprezintă punctul de vedere al organizației noastre.
21.12.2017
Președinte
Dumitru Pîrvulescu

Minerii și energeticienii cu buza umflată

Deși Art. 153 din CCM avea prevederi clare în ceea ce privește utilizarea unei părți din fondul de salarii pentru o minimă echilibrare a salariilor în cadrul acelorași funcții și meserii, administrația și sindicatele au semnat un acord încălcând evident acest articol.

Este un acord care încalcă chiar si promisiunile făcute de Boza și sindicaliști cu puțin timp înaintea semnării lui, declarații prin care și unii și alții arătau că au în vedere respectarea întocmai a CCM-ului.

Toate aceste declarații s-au dovedit a fi minciuni, și că în complicitate Boza și sindicatele pur și simplu au sfidat legea și salariații.

Acordul dintre CE Oltenia si sindicate

S-au rupt lanțurile de iubire

În comunicatul de presă dat, FNME îl acuză pe Boza că aplică CCM ,,a la CIUREL,,.

,,- implementarea art. 153 din actul adițional nr. 6 la CCM impunea reguli unitare clare, nu reguli ,,a la CIUREL,,; sursa comunicat FNME

Deși au semnat un acord, FNME se cam spală de responsabilitate, pe care o aruncă în totalitate în spinarea lui Boza:

– art. 153 din actul adițional nr. 6 la CCM este o clauză obligatorie pe care administrația trebuia să o respecte fără implicarea nici unei federații reprezentative și semnatare ale CCM;

– promisiunile făcute în spațiul public de Președintele Directoratului C.E.O. privind implementarea acestui articol nu sunt în concordanță cu situația creată și asumată de acesta.

Așa că deși s-au gratulat în tot anul 2017, tocmai de sărbători FNME a găsit cu cale să-i arunce lături în cap lui Boza.

 

Pârvulescu de la FNME, prins cu cioara vopsită de Răuț

Dumitru Pârvulescu liderul FNME

În goana după repararea consecințelor acordului deșențat, liderul FNME a încercat prin minciună să iasă din încolțire tot printr-o minciună, și anume că este pentru prima dată din 2012 când s-a realizat o distribuire către salariați a economiei la fondul de salarii.

Într-o postare pe Facebook, Ion Răuț, fostul director de resurse umane al companiei pe vremea când compania avea 18.600 de salariați, a demontat minciuna lui Pârvulescu Dumitru arătând că în anul 2013 fiecare salariat a primit câte 1000 de lei din economia la fondul de salarii.

Dacă ținem seama că în prezent sunt numai 13.300 de salariați iar suma distribuită este de 350 lei de salariat, dintr-un calcul simplu rezultă că economia la fondul de salarii distribuită anul acesta este de vreo cinci ori mai mică decât cea distribuită în 2013.

Așa că nu putem să nu-l întrebăm pe Boza unde sunt banii care în mod firesc ar fi trebuit să ajungă la salariați, măcar la nivelul anului 2013, perioadă mult contestată de FNME.

Postarea lui Ion Răuț pe Facebook:

 

Cifrele vorbesc de la sine! În plus se vede încercarea disperată să se acopere o încălcare „la comun” a art. 153 din CCM, o complicitate la fel de jegoasă cum a fost cea dintre Ciurel și SMEO în februarie 2015. De data asta în varianta largită (Boza cu toate sindicatele semnatare), mult mai puturoasă, având la temelie mituirea liderilor! Ce ar mai putea explica FNME? Trădarea salariaților?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *