Premiile Boscar la CE Oltenia. Sau cum să îți bați joc de salariații și activitățile din companie!

Autor: Marius DAEA

Complexul Energetic Oltenia, companie  ridiculizată și batjocorită cu cinism  de Sorinel Boza.

Sfârșitul de an ar fi trebuit să însemne pentru cei mai mulți dintre salariații CE Oltenia un moment serios de bilanț și de planuri de viitor.

Și  de această dată amatorismul lui Boza a învins și a atras în jocul său mediocru nu numai salariații invitați la petrecerea de sfârșit de an, dar și Directoratul companiei.

Din dorința de a acumula imagine și notorietate pozitivă, Boza s-a băgat în tot felul de măscării și amatorisme. Banii companiei l-au ajutat să-și cumpere câte o ,,jucărie,, media. Însă aceiași bani nu pot judeca în locul lui.

Boza încearcă cu disperare să asocieze imaginea puternică a CE Oltenia cu persoana fizică Sorinel Boza care, întâmplător, încă mai conduce compania.  A răstălmăcit  legile după bunul plac și a abuzat de ele.  Însă, când a reușit  să atragă tot Directoratul companiei, oameni precum Bălășoiu, Bălăcescu și Dan Vasile în propria-i parodie, de atunci registrul s-a schimbat dramatic.

Premiile Oscar, bășcălia de la sfârșitul anului!

Este greu de imaginat cine dintre oamenii din jurul lui Boza l-au sfătuit să se prezinte în fața salariaților la moment de bilanț cu un eveniment în bășcălie, când putea foarte bine să facă o treabă serioasă și într-adevăr să recunoască meritele și sacrificiile minerilor și energeticienilor, sacrificii care nu sunt puține.

Boza, din lipsă de creativitate și de originalitate a preferat să copieze, mai mult a pierdut simțul realității și se imaginează  la Hollywood, împărțind premii Oscar în stânga și în dreapta, trăgând după el în ridicol ditamai compania cu Directorat cu tot.

Un eveniment plin de penibil, amatorism și mediocritate. Se pare că Boza a subestimat inteligența salariaților, care nu au gustat bătaia de joc iar mesajul a fost înțeles ca atare.

Mai mult, în  bunul spirit românesc al hazului de necaz, cei care au participat la acest penibil eveniment  fac la rândul lor bășcălie de Boza numind premiile (,, Boscaruri,,)

Boza a înmânat Boscar pentru că au fost disponibilizați 1000 de salariați

Restructurarea companiei este un moment destul de dificil pentru cei care își pierd locul de muncă. Boza, la sfârșit de an, a luat în derâdere tragediile personale ale celor care și-au pierdut slujba și cu un cinism greu de imaginat a acordat ,, Boscar,, la secțiunea  ,, Cel mai bun rol secundar,, în filmul „Restructurarea”, unde au fost nominalizați:

 – Sorin Olaru – câștigător

– Lăzăroiu Constantin

– Dobrițan Gheorghe

A făcut bășcălie în timp ce el și-a umplut buzunarele de bani în cursul anului, a lăsat o mie  de oameni fără slujbe și mai dă și Boscar pentru asta.

Accidente premiate

Penibilul a fost ridicat la grad de virtute. Naveta pierdută pe șine, bătaie de joc vis a vis de activitățile CE Oltenia.

Boza, cu complicitatea Directoratului, au dat premiul  ,, Boscar,, pentru un accident. Mai aveau puțin și dădeau Boscar post mortem și pentru accidentele de muncă mortale înregistrate în 2017.

Secțiunea ,, Film de animație,, -„Naveta pierdută pe șine,,

– Tatomir Valentin- câștigător

-Bușe Ion

– Dincă Ștefan

Bătaie de joc a fost și la adresa liderilor de sindicat și implicit ai salariaților. Aceștia au fost nominalizați la:

Secțiunea ,, Film de scurt metraj,, -„Banii n-aduc fericirea”

–  Marciuc Adrian

– Pârvulescu Dumitru

– Iovan Eugen

– Căldărușe Gabriel

La această secțiune au fost declarați câștigători toți liderii de sindicat nominalizați

Organizatorii galei ,,Boscar,, au uitat secțiunea de filme XXX

Din păcate, cei prezenți la decernarea premiilor  ,,Boscar,, nu au avut parte și de nominalizările la Secțiunea filme XXX  turnate în Studioul Secretariat 1, cu siguranță s-ar fi găsit câștigători și  la această categorie.

Marii perdanți de anul acesta ai premiilor ,,Boscar 2017,,

Ca la orice ,,competiție,, și la premiile ,, Boscar,, au fost ,,vedete,, care nu au primit statueta, nu că nu ar fi meritat, însă nu există categoriile la care s-ar fi calificat. Din câte se aude nu vor mai avea șanse la gala din 2018, muți dintre ei vor fi pe alte meleaguri.

Dacă s-ar fi acordat Boscar pentru rolul principal din filmul „Anonimul” cu siguranță ar fi fost desemnat directorului Doru Iacob, pentru că nu semnează documente, usturoi nu a mâncat și gura nu-i miroase.

Premiul Boscar pentru cea mai buna interpretare ar fi revenit lui Sorinel Boza pentru filmul ,, Poți fugi dar nu te poți ascunde,, rolul a fost interpretat magistral de protagonist. Personajul căruia i-a făcut față cu brio este unul complex,  care încercat din răsputeri să-și mascheze prostiile, însă,  fără sorți de izbândă. La un moment dat,  din disperare apelează chiar la divinitate, crezând că astfel situațiile se vor îmbunătății. Acatistele, apa sfințită, popii și alte accesorii din mai toate religiile sunt soluții la care  este nevoit să apeleze. Din păcate pelicula nu a intrat în competiție, cei din ALDE nu au transmis drepturile de autor și de proprietate intelectuală asupra modului de interpretare pe motiv că nu-și asumă stilul adoptat de Boza.

Juriul ar fi putut ține cont și de figurația de la TVR Craiova din producția ,, Bilete de papagal necâștigătoare,, unde Boza a imitat la perfecție pasărea care extrage bilete din căciulă. Și astfel a reușit să aducă notorietate pozitivă companiei. Studioul Regional înregistrând pe tronsonul de cele câteva secunde  în care Boza extrăgea biletele, audiențe istorice, însă nu au putut fi măsurate.

 

Please follow and like us:
0

One thought on “Premiile Boscar la CE Oltenia. Sau cum să îți bați joc de salariații și activitățile din companie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *