FLUTURAȘ. Dovada că salariații CE Oltenia au fost înșelați.

Autor: Marius DAEA

stiri@oltenianews.ro

Înșelătoria salariaților a fost anticipată

S-a bătut moneda pe mărirea salariilor mici din companie încât ai fi putut crede că salariații CE Oltenia vor avea parte de ceea ce merită. Puține au fost vocile care nu au avut încredere în promisiuni deșerte, vârful de lance fiind fostul director al resurselor umane, Ion Răuţ. Acesta a criticat vehement soluția convenită de administrație și sindicate, de utilizare a unui adaos individual pentru compensarea trecerii cotelor pe salarii în sarcina salariatului. Acesta a susținut soluția de indexare a grilei de salarizare care ar fi dat siguranța că salariații nu vor fi păcăliți. Prin modalitatea propusă de Răuţ, salariul minim din grila CE Oltenia de 1649 lei ar fi devenit 1972 lei. Cu toată această demonstrație, sindicatele și administrația Complexului Energetic Oltenia nu au vrut să treacă cu nici un chip peste 1900 lei cel mai mic salariu de bază din grila Complexului Energetic Oltenia.

Cinism fără mărgini și încălcarea legii pentru 1 leu.

În grila de salarizare a Complexului Energetic Oltenia prima clasă peste 1900 lei este clasa 16c cu valoare de 1901 lei. Nefăcând indexarea, complicii din administrație și sindicate nu numai că nu au ajuns la 1972 lei, valoare în care se transpuneau cei 1 649 lei cât era minimul în Complexul Energetic Oltenia, dar au forțat cu cinism și fără responsabilitate să acorde 1900 lei minim, cu un leu sub clasa 16c. Oare să nu fi avut CEO posibilitatea să dea acel leu ? Pentru acel leu se încalcă CCM-ul Anexa nr 9 (grila de salarizare), de aici rezultând evident lipsa de profesionalism a administrației.
În fluturași se observă că la poziția clasa de salarizare nu este menționat nimic.

Grila de salarizare CE OLtenia

Înșelătoria dovedită

Ion Răuț

Pus să comenteze situația de fapt, fostul director de resurse umane Ion Răuţ ne-a declarat :
,,Am intuit că adausul individual variabil va fi elementul de calcul al salariilor pe care administrația CEO îl va folosi pentru înșelarea salariaților. În mod practic înșelătoria era facilă pentru acele situații în care salariile au crescut cu 1 ianuarie 2018 și pentru salariații care beneficiază de spor nepermanent.
O dată cu apariția fluturașilor de salarii există și dovada că unora dintre oameni le-a fost ciuntit adaosul individual.,

Din fluturași se observă că doi salariați cu același nivel al salariului de bază au compensații fiscale (adaos individual) diferit. Căutând cauza diferenței am constatat că aceasta provine în cea mai mare parte din clasele avute înainte de 01 ianuarie 2018.
Deși amândoi angajații  Complexului Energetic Oltenia au fost aduși la salariul de bază de 1900 lei, s-a tăiat din compensația fiecăruia atât cât a fost nevoie pentru a li se plăti minerilor și energeticienilor salariul net avut înainte de 01 ianuarie 2018.
Așa, cei doi salariați din exemplul nostru au fost înșelați, unul cu 172 lei pe lună și altul cu 218 lei pe lună. De reținut este faptul că înșelătoria mai mare este la muncitorul cu salariul cel mai mic avut înainte de 1 ianuarie 2018.
În situația din exemplul celor doi salariați CEO se regăsesc mii de mineri şi energeticieni.
Astfel  adaosul individual este folosit de administrația Complexului Energetic Oltenia ca un balon pe care îl umflă și dezumflă după bunul plac.
Asta a inventat Boza pentru prima dată în istoria CE Oltenia, cum să primești clase, dar să nu primești bani. Asta explică și de ce în urma schimbărilor de mentalitate săvârșite de Boza tinerii părăsesc compania, neavând nici un viitor.

stiri@oltenianews.ro

Please follow and like us:
0

10 thoughts on “FLUTURAȘ. Dovada că salariații CE Oltenia au fost înșelați.

  1. Este adevarat , nu se poate asa ceva . Am luat fluturasul din ianuarie 2017 si l-am comparat cu cel din 2018 . Cu toate ca brutul este cu 150 lei mai mare acum , netul este mai mic cu 600 de lei

  2. Fluturasul prezentat nu seamana nici pe departe cu cel real de la CE Oltenia. Este intoxicare!!!! Am luat fluturasul, salariul este chiar un pic mai mare. Rusinica!!!!!

    1. Va asigur ca sunt reale documentele. Am tăiat putin din ele pentru a anonimiza si a nu crea probleme celor care au trimis. Fiți atent si la comentarii sunt foarte multi salariati care confirma ceea ce am scris in articol. Probabil faceti parte din administratie sau sindicate. Rusine sa le fie celor care si-au batut joc de minerii si energeticieni care lucreaza prin noroi si frig pe nimic. Atata timp cat spun adevarul nu mi este rusine.Marius DAEA

    2. Rusinica,pt tine,anonimule,dar fluturasul ,przentat este chiar conform cu realitatea si cu ,multe alte fluturase ,de genul acesta si rusinos,de adevarat !Asa ,ne lucrati voi cei inteligenti,care sunteti pusi ,acolo numai pt asa ceva.

  3. Primi doi nu vorbiti in necunostinta de cauza, cei afectați sunt cei cu salariile de 1900 de lei, ei au pierdut, cei care au peste 1900 au castigqt v-o spun din propria experienta si cu fisa in față, nu vorbiti daca nu stiti despre ce e vorba, fisele sunt perfect reale nu e nimic trucat, eu am 170 lei la compesatia fiscala, iar colegul meu care are acelasi salariu ca si mine are 550 compensatie fiscala, el ia cu 220 de lei mai mult decat mine, tinand cont ca eu am mai multe ore de noapte si suplimentare. Cum va explicati voi lucrul asta ca la EMC dau din umar nu stiu ce e cu ei prin birouri, poate stiti voi mai bine?

  4. Chiar este adevarat articolul, avand in vedere numarul foarte mare de cititori si doar cateva comentarii, se intelege teama oamenilor de a face ceva, oamenii se tem pentru locurile de munca, lideri au masele la degetul mic, suntem o mana de lasi, oare chiar nu se va face nimic pentru noi, oare chiar nu vom gasi un lider patriot care sa duca la indeplinire si dreptatea noastra, este un semnal foarte bun, pacat de multi din aceasta companie, mult succes dle marius daea.

  5. Totul este adevărat așa neau înșelat tot timpul prin tot felu de calcule ca și cu orele suplementare care prin codul muncii spune clar că trebuiau plătite cu cel puțin 175% .Sindicalist a venit în Gorj da leau fost frică la oameni să se treacă la el Miron Cosma el e singurul care a ținut cu muncitorii

  6. Not only you have been allured !
    The medical personnel were already plucked. Do you think they have got bigger salaries ? Hahaha … Screwing up !
    Besides the „puppets” from their syndicates are doing nothing. Do you find any ssmeness with your problems ?
    Wny not ? The fish is up stinking from !

  7. Pe scurt : nu doat voi v-ati luat teapa
    Si personalul medical . Le-au marit salariile ? Haide bre nu stiti cu cine aveti de-a face ? Sefii lor de sindicat la fel nu fac nimic. Pestele se impute de la cap bre ! (correction for the version into english : „sameness” not ssmeness !
    „ss” is what you’ll get this year !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *