LA CE OLTENIA CORUPȚIA ACOPERITĂ CU MINCIUNI

Autor: Marius DAEA
 
Salariații, pe ultimul loc.
 
Niciodată de la existența societăților miniere și producătoare de energie din Gorj nu au fost încălcate atât de flagrant legile. Niciodată nu s-a mințit oficial atât de mult.
Pentru prima dată în istoria mineritului în România, minerii și energeticienii sunt plătiți cu cel mai mic salariu. Acest indicator arată destul de multe pentru cei care vor să vadă.
Salariul minim pe economie primit de mineri și energeticieni are efect devastator.
Bani la Complexul Energetic Oltenia s-au făcut, însă nu au ajuns și în buzunarele salariaților. Au luat drumul afacerilor dubioase.
 
Firma Getrans Beton a lui Iacob, favorizată prin acte de corupție de directorul Iacob.
Am primit fotografii cu o instalație de alimentare combustibil a S.C Getrans Beton SRL din Petroșani. Instalația este amplasată ilegal în incinta Termocentralei Turceni.
Oamenii acuză CE Oltenia de favorizarea societății respective. Cei care ne-au sesizat se întreabă dacă S.C Getrans Beton plătește chirie în interiorul termocentralei. Dacă plătește curentul consumat de pompele instalației, dar și pentru celelalte facilități.
Pentru a verifica informația, am solicitat CEO un punct de vedere.
Deși ne-am obișnuit cu stilul persiflant al CE Oltenia, am stăruit de dragul eticii profesionale. Și astfel am descoperit minciuna.
 
Noi dețineam probe că Getrans Beton își amplasase stația de alimentare în curtea termocentralei. Dețineam chiar fotografii. Cu toate astea, CEO ne-a mințit.
Instalația de alimentare combustibil a Getrans Beton în incinta Termocentralei Turceni
Mai mult, compania de stat se erija în purtătorul de cuvânt al Getrans Beton. CEO ne-a transmis că: ,, societatea respectivă intenționează să amplaseze o astfel de instalație,, .  
De ce ar vrea CE Oltenia să favorizeze într-un mod atât de flagrant o companie privată? Faptul că pe patronul Getrans îl cheamă Iacob și că avem în CE Oltenia un director Iacob ne face să credem că nu este o coincidență.
Amplasându-și instalația respectivă în incinta CEO, Getrans a fost favorizată. Cei mai mulți arată cu degetul către directorul Doru Iacob. Mai mult, oamenii suspectează relații de rudenie între cei doi Iacob. De asemenea se reclamă faptul că patrimoniul CEO a fost folosit discreționar, în acest fel creând prejudicii companiei de stat.
Getrans ar fi trebuit să plătească bani frumoși pentru teren, electricitate și cheltuieli cu asigurarea pazei. Mai mult, ar fi trebuit să existe documente legale. Sau oricine poate să-și amplaseze oricând o tarabă în curtea CEO? Greu de crezut.
 
Comunicarea CE Oltenia încalcă legea ca să acopere abuzurile lui Iacob
 
Biroul de presă al CEO a călcat în picioare legea 544/2001 pentru a acoperi afacerile lui Iacob. A ignorat principiul transparenței.
Au mințit că în curtea termocentralei nu există o astfel de stație de alimentare .
Mai mult, au început să interpreteze legea după bunul plac. De exemplu, legea 544/ 2001 nu indică o listă cu documentele publice. După legiuitor, toate documentele sunt publice, cu excepția celor de la Art. 12. În mod nelegal răspunsul CE Oltenia nu indică care sunt excepțiile cu privire la cererea noastră.
Dovada minciunii CE Oltenia mai jos:
 
Către
 
Redacția oltenianews.ro
 
În atenția d-lui Marius Daea, jurnalist
 
Referitor la solicitarea dvs. din data de 24.01.2018, vă transmitem următoarele:
 
1.Dacă există o solicitare din partea S.C Getrans Beton SRL din Petroșani, pentru amplasarea unei instalații de alimentare combustibil în incinta termocentralei Turceni?
 
2. Dacă s-a încheiat un document (contract) între CE Oltenia si S.C Getrans Beton din Petroșani în vederea amplasării în incinta termocentralei Turceni a unei instalații de alimentare combustibil. Dacă stația de alimentare combustibil a S.C Getrans Beton SRL a fost instalată la data prezentei solicitări?
 
3. Să ne transmiteți o copie anonimizată (marcate datele cu caracter personal) după contractul respectiv.
 
SC Getrans Beton SRL intentioneaza sa inchirieze un spatiu in incinta SE Turceni, pentru amplasarea unei instalatii de alimentare cu combustibil a propriilor mijloace auto, in vederea mentinerii ritmului necesar alimentarii cu calcar a instalatiilor de desulfurare aferente grupurilor energetice.
 
Conform prevederilor Legii nr.544/2001 privind liberul acces la infomatiile de interes public, Art.111, contractele de achizitie publica intra in categoria informatiilor publice, iar inchirierea de spatii unor terti operatori economici nu reprezinta o achizitie publica pentru CE Oltenia.
 
Cu stima,
 
Elena Zamfir
 
Relatii Publice
 
Complexul Energetic Oltenia
Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *