La propunerea lui Mircea Diaconu, Comisia Europeană ridică pragul de finanțare pentru proiectele de restaurare a patrimoniului cultural

La sfârșitul săptămânii trecute, Comisia pentru Dezvoltare Regională (REGI)
din Parlamentul European a votat, la Strasbourg, în favoarea revizuirii a
două limite de finanțare pentru proiectele de restaurare a obiectivelor de
patrimoniu, dând astfel curs solicitării formulate de eurodeputatul Mircea
Diaconu în raportul său “Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural
european”, document adoptat de Parlamentul European în urmă cu doi ani.

Astfel, pragul pentru monumentele de patrimoniu național a fost ridicat de
la cinci la 10 milioane de euro, iar pentru monumentele de pe lista UNESCO
acesta a fost rectificat de la 10 la 20 milioane de euro. Amendamentul prin
care s-a realizat revizuirea a fost depus în cadrul raportului cu privire
la modificările resurselor pentru coeziunea economică, socială și
teritorială, elaborat de președinta Comisiei REGI, eurodeputata bulgară
Iskra Mihaylova.

“M-am luptat timp de doi ani pentru ridicarea acestui prag care este de o
importanță crucială pentru investițiile în patrimoniul cultural. Concret,
în forma inițială a regulamentului, proiectele de restaurare nu puteau să
depășească 5 și respectiv 10 milioane de euro ca și cost total al
proiectului. Nu se poate derula un proiect corect de restaurare pe un
monument de interes național sau european cu aceste sume”,

a declarat Mircea Diaconu.

Conform deputatului, îmbunătățirea acestor criterii de referință în
alocarea fondurilor europene este urmare atât a solicitărilor oficiale și
întrevederilor pe care le-a avut cu Tibor Navracsics, Comisarul European
pentru Cultură și Educație și Corina Crețu, Comisarul pentru dezvoltare
regională, cât și a strânsei colaborări cu membrii Comisiei REGI în vederea
adoptării amendamentului menționat.

“Limitele de finanțare anterioare au fost impuse în mod artificial de
Comisia Europeană, în practică ele blocând proiecte de restaurare care ar
fi putut beneficia de fondurile alocate în acest sens. Mai mult, la nivel
de strategie pe termen lung, dacă operatorii culturali nu puteau accesa
fonduri pe linia politicii de coeziune, sumele rămâneau nealocate, oferind
Comisiei posibilitatea de a propune și mai puține fonduri pentru cultură și
patrimoniu în următorul cadru financiar. Sper din tot sufletul ca aceste
informații să fie auzite și acasă. De foarte multe ori am pierdut șanse
importante pentru că ne-am informat sau am reacționat târziu…”, a adăugat
Mircea Diaconu, îndemnându-i pe operatorii culturali români să profite de
această oportunitate.

Biroul europarlamentarului Mircea Diaconu

Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.