Vara 2018 mi-a schimbat viața!

Autor: Justin DAEA

Vara 2018 mi-a schimbat viața!

Când ai 15 ani nu prea dai importanță lucrurilor care de regulă sunt în responsabilitatea adulților. Ai impresia că toate lucrurile bune ce ți se întămplă ți se cuvin, iar teme importante și cu impact major asupra ta  precum justiția, votul si importanța lui, corupția și consecințele ei, instituțiile publice și rolul acestora, societatea civilă, implicarea, voluntariatul sunt teme care, din păcate  nu prea se regăsesc în programa școlară.

Timp de o săptămână am avut oportunitatea, pot spune șansa vieții mele de până acum, să particip la programul Camp Kennedy by American Councils for International Education  – Romania, sponsorizat de Ambasada Statelor Unite în București,  o tabără cu scopul de a promova implicarea civică și a principiului de democratie și leadership în rândul elevilor.

Imi va fi imposibil să descriu în rândurile de mai jos experiențele extraordinare prin care am trecut în cele șape zile care mi s-au părut cât o viață de om. Am cunoscut personalități importante ale acestei țări, cu valori și principii sănătoase, precum  judecători, procurori, șefi de instituții publice cu rol fundamental, lideri de opinie și reprezentanți ai societății civile. Mai mult, am trecut pragul unora dintre cele mai importante instituții din țară.

Nu pot să trec mai departe până nu spun un mare Mulțumesc coordonatorului  acestui program, Marilena Veronica Ene, care este un om minunat, cu un suflet mare si cu o energie incredibilă, și pe  care o asigur că a reușit să lege foarte multe prietenii în această “săptămână cât o viață de om”.

Am avut ocazia să împărtășesc idei cu foarte multe persoane importante, pot spune chiar personalități care își doresc să schimbe ceva în această țară, care își doresc un viitor mai bun pentru urmașii lor și mai ales să aducă generațiile tinere la o gândire corectă .

Am  vizitat instituții importante cum ar fi Ambasada Statelor Unite ale Americii,  iar pe această cale îi mulțumesc domnului Scott Reese, Atașat Cultural al Ambasadei Statelor Unite în București care a dat dovadă de ospitalitate, pentru primirea călduroasă și prietenoasă, și nu în ultimul rând pentru informațiile utile.

De asemenea, am vizitat Autoritatea Electorală Permanentă, o instituție cu un foarte important rol în această țară, dar care puțină lume stie cu ce se ocupă de fapt. Cu mare interes am așteptat și vizita la Direcția Națională Anticorupție București, unde am avut o întâlnire mai mult decât educativă cu domnul Procuror-Șef Adjunct Călin Nistor, care a reușit să ne prezinte pe înțelesul nostru  care este rolul DNA și care sunt principiile și valorile care stau la baza acestei instituții.

Constituția României, cartea de căpătâi a fiecărui român ne-a fost prezentată într-un mod inedit și prietenos de domnul Codru Vrabie care, în opinia mea, este cea mai deschisă persoană care mi-a vorbit, am mai avut unica ocazie să îi întâlnesc pe Vlad Voiculescu, Mircea Toma și Gelu Duminică . Am legat foarte multe prietenii, am avut niste colegi și colege de care și acum îmi este foarte dor și pe care nu o să îi uit niciodată.

Iar în ceea ce vă privește pe voi, dragi colegi de tabără, indiferent în ce colț al acestei țări vă aflați, vreau să vă spun că ați fost minunați și sunt privilegiat că vă am ca prieteni.

Sper ca odată cu această tabără noi să formăm o echipă care va schimba cu adevărat ceva în această țară.

În concluzie, aș vrea să mărturisesc că a meritat să dau o săptămână din vară acestui program super educativ de care acum am prins rădăcini si nu mă mai pot desprinde. Note for my colleagues: Miss you all guys and hope to see you soon!

“Ask Not What Your Country Can Do For You

Ask What Can You Do For Your Country”

Întâlnire cu Vlad Voiculescu
Constituția României cu Codru Vrabie
Alex si Paul

 

Președenția României

 

Please follow and like us:
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.