PSD a susținut de la început ideea că negocierile cu sindicatele din domeniul educației trebuie să fie prioritare față de negocierile politice din Coaliție.Președintele PSD a fost primul care a enunțat principiul că rezolvarea crizei din educație trebuie tratată prioritar și a anunțat suspendarea negocierilor politice, până se ajunge la un acord cu sindicatele din învățământ. Decizia este bun simț pentru că Guvernul trebuie să fie un…